Prosecco este unul din cele mai populare vinuri spumante si pe buna dreptate! Pe langa faptul ca este mai accesibil ca pret, acest vin spumant originar din Italia ne convinge prin prospetime, lejeritate si efervescenta.
Ceva proaspăt, ceva savuros și ceva deosebit! Așa descriem noi zilele din pragul sarbatorilor alături de un Prosecco. Iar daca nu te-ai hotarat inca, avem noi cateva sugestii pentru tine!
Ce este Prosecco?
Prin definitie, Prosecco se va numi doar acel vin spumant produs in nord-estul Italiei. Pentru ca un vin spumant sa poarte denumirea de prosecco trebuie sa fie obtinut in proportie de minim 85% din soiul autohton Glera iar in completare din soiuri autohtone cum ar fi Bianchetta, Verdiso si Perera. Spre deosebire de sampanie care se obtine prin metoda traditionala (metoda champenoise), prosecco este creat prin metoda charmat (sau Martinotti).
FUN FACT:
Intr-o sticla de vin spumant prosecco este o presiune de 3 atmosfere. Bulele dintr-un prosecco persistă mai mult decat la o bere (1.5 atmosfere) dar mai putin decat la sampanie (presiune de 5-6 atmosfere).
Din punct de vedere al calitatii un Prosecco se imparte in patru categorii: Vini Generici, IGP (Indicazione Geografica Protetta), DOC (Denominazione di Origine Controllata) si DOCG (Denominazione di Origine Controllata e Garantita).
Prosecco DOC vs. Prosecco DOCG
Totul a inceput in 2009 odata cu cresterea exploziva a vanzarilor de prosecco urmata de un declin financiar intrucat 20% din totalul sticlelor vandute au fost falsificate. In acel an consortiul producatorilor de vinuri spumante prosecco au stabilit 2 categorii de clasificare ale etichetelor pentru a le valida statutul: DOC si DOCG.
Regiunile aflate sub auspiciul DOCG sunt Conegliano Valdobbiadene si Asolo. In aceste doua regiuni, conform legii, producatorii autorizati de prosecco superiore au obligatia de a degusta produsul final inainte de a-l imbutelia. Intre timp productia de prosecco DOC se va repartiza in regiunile Friuli Venezia Giulia (Gorizia, Pordenone, Trieste si Udine) si Veneto (Belluno, Padua, Treviso, Venice si Vicenza).
Care ar fi concluzia? De multe ori cel mai scump prosecco nu coincide neaparat cu cel mai bun deoarece pretul este dictat si de zona de provenienta al acestuia. Asadar vom gasi vinuri spumante Prosecco DOC de foarte buna calitate dar la un pret mai avantajos.
Cat zahar contine un vin spumant prosecco?
Ca stil de vinificare Prosecco este produs in doua variante ca si nivel de zahar: Prosecco Extra Dry si Prosecco Brut. Chiar si asa datorita notelor savuroase de mar verde, pepene galben, para si caprifoi prosecco pare mai dulce decat este de fapt.
Cu toate ca Prosecco Brut este cel mai apreciat la ora actuala, exista pe piata alternative si pentru cei care opteaza pentru ceva mai dulce.
Asadar in functie de nivelul de zahar vom avea:
- Prosecco Brut 0-12 g/L RS (zahar rezidual)- aprox. ½ grame zahar/ pahar
- Prosecco Extra Dry 12-17 g/L RS– un pic peste ½ grame zahar/ pahar
- Dry/Sec 17–32 g/L RS– pana la 1 gram de zahar/ pahar
- Demi-sec 32-50 g/ L RS– peste 1 gram de zahar/ pahar
Spre deosebire de un vin sec linistit, Prosecco Sec este de fapt destul de dulce. Daca dorim un vin spumant sec, vom cauta eticheta pe care scrie “Brut” sau “Extra Brut”. Iar daca optam pentru ceva foarte dulce, Prosecco Demi-Sec/Demi-Dry este raspunsul.
Fun Facts:
-Pentru o experienta cat mai autentica, in mod surprinzator nu un pahar de tip flaut este cea mai buna optiune pentru prosecco. Pentru a cuprinde tot buchetul aromatic un prosecco va fi servit intr-un pahar tip lalea.
-In 2020 au aparut pe piata in mod oficial primele vinuri spumante Prosecco Rose obtinute din soiurile de struguri Glera si Pinot Noir:
Cum deschidem o sticla de Prosecco?
Mereu se va gasi un motiv de sarbatorit si atunci deschidem un prosecco de calitate. Insa e important sa tinem seama de anumite aspecte:
- Inainte de toate sticla trebuie sa stea linistita la rece altfel atat vinul cat si mult iubitele bule vor ajunge pe tavan;
- Sticla trebuie sa fie inclinata in unghi de 45 grade inainte de a scoate dopul care prealabil va fi tinut apasat cu indexul in timp ce folia si sarma metalica ce tine dopul vor fi inlaturate;
- La ultimul pas secretul consta in a nu rasuci dopul ci sticla, iar dopul sa fie in continuare apasat pentru a nu sari. Cand presiunea sticlei incepe sa impinga dopul, e momentul sa pregatim paharele.
Cu gândul la sarbatorile de iarna ce se apropie cu pasi repezi, ne-am gandit sa venim in intampinare cu 3 retete pe baza de prosecco foarte usor de preparat acasa.
Enjoy!
Prosecco Royale
- 1 pahar mare tip lalea
- 1 parte lichior de cassis(30 ml)
- 5 parti Prosecco rece (150-200 ml)
- 1 lingura suc de lamaie
- Cimbru
- Coacaze
Umple paharul cu gheata, toarna lichiorul de cassis. Apoi zeama de lamaie si completeaza cu Prosecco. La final orneaza bautura cu cateva coacaze si frunze de cimbru.
Hugo
- 1 pahar mare de tip lalea/ balon
- 30 ml sirop de soc
- 150-200 ml Prosecco rece
- 30 ml apa minerala
- 1 lime
- 7-8 frunze de menta proaspata
Umple paharul cu gheata dupa care toarna siropul de soc urmat de prosecco. La fina completeaza paharul cu apa minerala si orneaza-l cu 3 felii de lime si frunzele de menta. Nu uitati, paharul poate fi “revitalizat ” recompletand cu sirop sau cu prosecco- dupa preferinte!
Prosecco French 77
- 1 pahar mare de tip lalea/ flaut
- 30 ml sirop de soc
- 30 ml Gin
- 30 ml suc de lamaie
- 150-200 ml Prosecco rece
- 1-2 felii de lamaie
- 7-8 frunze de menta proaspata
Pentru aceasta reteta e nevoie de un cocktail shaker pe care il veti umple cu gheata si veti adauga siropul de soc, sucul de lamaie si ginul. Dupa ce le-ati amestecat bine, turnati compozitia intr-un pahar tip lalea/flaut si completati cu prosecco. La final ornati cu felii de lamaie si menta.
Pentru a aprofunda mai in detaliu aceste vinuri spumante te invit sa descoperi selectia Rewine de Prosecco! Mai mult de-atat, prosecco intampina vara cu o noua gama prosecco rose dipsonibila acum si pe site!
A la prossima!