La Rewine anul 2022 a adus deja multe noutati. Crame noi, vinuri noi, soiuri noi… si asta e doar inceputul. De exemplu avem un vin alb din Argentina din soiul Torrontés si un Petit Sirah din Napa Valley, California, despre care se va vorbi mult in acest an. Cel putin asta este pariul nostru. Noi va recomandam sa incercati selectia noastra de 10 vinuri noi in 2022.
Nu putem spune ca ne-a fost greu sa alegem vinuri bune pentru voi deoarece este pur si simplu placerea noastra. Speram totusi ca intr-o foarte mare masura papilele noastre si ale voastre sunt la unison si ca va veti bucura de ce ofera aceste vinuri la fel cum ne-am bucurat si noi. Asadar, selectia…
5 vinuri albe pentru 2022
Adevaratii iubitori de vinuri vor avea in lista si cateva vinuri albe pentru lunile calduroase in care un vin rosu nu este cel mai indicat. Iar cei care nu au, cu siguranta inca nu au gasit un vin alb bun care sa ii impresioneze. In acest caz iti propun sa descoperim impreuna 5 vinuri albe care sigur merita toata atentia:
Casa de Vilacetinho – Vinho Verde 2020
Vilacetinho Vinho Verde este un vin alb elegant si delicat cu note de fructe albe si fructe tropicale acompaniate de note minerale. Are un sarm aparte datorita gustului complex cu aciditate savuroasa si arome de ananas, curmale, citrice si caise, ceea ce-l face excelent pentru a fi asociat cu salata de fructe de mare, ceviche sau peste oceanic.
Claudio Quarta – Greco di Tufo DOCG 2021
Greco Di Tufo este un vin alb plin de prospetime cu note florale si fructate continuate de tonuri minerale. Gustul este revigorant, perfect echilibrat si complex cu arome intense de piersici, caise, flori de camp si pere. Este un partener ideal pentru mancaruri traditionale italienesti, peste, fructe de mare, mancaruri asiatice sau branzeturi.
Spy Valley – Easy Tiger Sauvignon Blanc 2019
Easy Tiger Sauvignon Blanc 2019 este un vin alb usor, aromat si foarte proaspat. Este expresiv cu note de grepfruit, coaja de lamaie si mere verzi, gust revigorant si echilibrat cu arome de pepene galben, fructul pasiunii, mango si pomelo. Este foarte usor de asociat cu fructe de mare, peste, aperitive, salate de vara si branzeturi maturate moi.
Ironstone Vineyards – Peeps Chardonnay 2018
Lodi Chardonnay 2018 de la Peeps este un vin alb generos in note proaspete de mere verzi, limeta si fructe tropicale. Gustul are o structura excelenta iar postgustul este savuros si persistent. Culinar, este un vin care se asociaza perfect cu preparate din peste, carne alba, fructe de mare sau branzeturi maturate dure si semidure.
Pierre Marchand et Fils – Pouilly-Fumé 2019
Pouilly-Fumé 2019 produs de crama Pierre Marchand & Fils este un exemplu perfect de cum trebuie sa fie un Pouilly-Fumé veritabil. Complex si echilibrat, vinul debuteaza cu note expresive de agrise si frunze de coacaz acompaniate de indicii minerale si de citrice. Gustul fin si savuros deconspira arome de piersica si fructul pasiunii, iar finalul elegant si persistent aduce in primplan arome de cremene si mar copt. Ideal pentru branzeturi maturate moi, preparate din peste si fructe de mare, paste si risotto sau pui cu sosuri usoare.
Bonus pentru connaisseuri: Châteauneuf-du-Pape – Domaine du Galet des Papes – Blanc 2019
Châteauneuf-du-Pape Blanc sunt mai greu de gasit datorita faptului ca reprezinta doar 7% din productia totala de vinuri a regiunii. Desi rare si mai putin cunoscute, acestea sunt printre cele mai apreciate vinuri albe din Franta.
Châteauneuf du Pape – Domaine du Galet des Papes – Blanc 2019 este un vin lumninos si fructat cu un gust catifelat si echilibrat. Culinare, se asociaza foarte bine cu preparate din carne alba, peste proaspat, platouri din fructe de mare, branzeturi maturate moi si salate.
5 vinuri rosii pentru 2022
Cand ne gandim la vinuri rosii de calitate, tari precum Franta, Italia, Spania sau SUA ne vin instant in minte. Pe langa acestea 4, e important de stiut ca mai exista tari producatoare de vinuri care au cucerit publicul consumator prin autenticitate, complexitate si diversitate. Adevarate comori ascunse care asteapta sa fie descoperite.
Spy Valley – Satellite Pinot Noir 2018
Pinot Noir Satellite 2018 este un vin rosu din Noua Zeelanda generos in note de cirese negre, cuisoare si mirodenii uscate. Gustul are o structura echilibrata cu arome de fructe rosii si tuse de vanilie. Este usor de asociat cu preparate din carne rosie, vanat, legume caramelizate si branzeturi maturate dure sau semidure.
Rutini Wines – Trumpeter Pinot Noir 2016
Trumpeter Pinot Noir 2016 este un vin rosu carismatic din regiunea Mendoza, Argentina. Olfactiv, vinul este dominat de note intense de zmeura cu indicii de violete si vanilie. Gustul este bland si catifelat, usor piperat cu arome de fructe rosii.
Asocieri culinare: mezeluri fine, peste, ciuperci, prepelita si fazan, tocana de iepure sau legume caramelizate.
Bodega Argento – Reserva Malbec 2017
Reserva Malbec 2017 este un vin rosu argentinian bogat in note fructate (cirese negre coapte si prune) acompaniate de note florale (violete si liliac) si note reminiscente de baric (ciocolata, lemn dulce si vanilie). Gustul este savuros si catifelat, cu aromede fructe negre. In concluzie Reserva Malbec 17 este un vin de 90 de puncte conform criticului James Suckling!
Cantine Risveglio – Gio Primitivo 2018
GIO Primitivo este un vin rosu italian remarcabil, plin de carisma si savoare exact ca si oamenii locului care parca l-au creat dupa felul lor de a fi. Este expresiv si generos in note mure, capsuni si violete completate de mirodenii dulci (lemn dulce, scortisoara si vanilie) si frunze de tutun uscat. Gustul este savuros, echilibrat si complex, foarte fructat. Acest vin rosu este recomandat langa preparate din miel, vanat, mistret sau vita.
Casa Relvas – Madxa Tinto 2019
Madxa Tinto 2019 este un vin rosu portughez expresiv si generos in note de fructe rosii si negre supracoapte alaturi de note piperate si indicii balsamice. Gustul are o structura echilibrata bogata in note fructate si condimentate. Ideal de asociat cu branzeturi maturate semidure si dure, preparate din carne de pui, carne de miel sau preparate din bucataria mediteraneana.
Bonus pentru connaisseuri: Saints Hills – Dingac 2016
Aici, pe Coasta Dalmatiei, intre estul marii Adriatice si Alpii Dinarici, in aceasta regiune vitivinicola din apropierea capitalei Split, vinul cunoaste o istorie de 2 milenii. Soiuri precum Plavac Mali (soi inrudit cu Primiotivo si Zinfandel) raman printre preferatele localnicilor creand astfel vinuri rosii foarte aromate cu note intense de ciocolata.
Dingac 2016 produs de crama Saints Hills este un vin rosu intens si foarte fructat in care predomina note de cirese, coacaze negre si afine. Gustul are o structura densa, echilibrata si savuroasa in care regasim elemente specifice maturarii in baric (lemn ars, ciocolata, alune, menta si mirodenii). Acest vin de pe Coasta Dalmatiei merge bine cu preparate din carne rosie, mezeluri fine sau branzeturi maturate dure si semidure.
5 vinuri rosé pentru 2022
Versatil si cu un farmec aparte, un vin rosé este oricand o idee buna. Asadar fie ca doresti un upgrade al zilelor calduroase sau pur si simplu simti nevoia de un pahar de vin bun, un rosé va aduce un plus oricarei ocazii.
Mirabeau – Pure Rosé 2020
Pure Rosé 2020 este un vin expresiv si generos in note de fructul pasiunii si lychee completate de tonuri de cremene. Gustul este complex si bine structurat cu arome de fructe rosii de vara, citrice si limeta. Este un partener gastronomic excelent pentru aperitive.
Mirabeau – Forever Summer Rose 2020
Forever Summer Rosé este un vin racoritor generos in note de marmelada de piersici, caise, grapefruit roz si miere de salcam. Profilul gustului este echilibrat si revigorant cu arome de citrice si caise. Acest vin rosé din Provence este un partener ideal pentru preparate vegetariene, salate, tartine, carne alba la gratar, peste si crustacee, sushi si bucatarie asiatica.
Poderi dal Nespoli – Filarino Rose 2020
Filarino este un vin rosé delicat si expresiv, dominat de note de trandafiri, rodie si portocale rosii. Gustul este foarte aromat si fructat, amintind de violete si cirese. Este proaspat, echilibrat si plin de viata. Culinar, este un partener excelent pentru aperitive, carne alba, peste prajit sau branzeturi de sezon.
Bodega Argento – Rosé 2019
Bodega Argento Rosé 2019 este un cupaj expresiv cu note frutate, florale si vegetale, gust plin de prospetime si echilibrat cu arome de capsuni, zmeura, cirese, pepene galben si anason. Este usor de asociat cu preparate din fructe de mare, peste, carne de pui, branzeturi maturate moi si semidure.
Spy Valley – Pinot Noir Rosé 2020
Pinot Noir Rose 2020 este un vin intens si parfumat dominat de note de fructe rosii de padure rosii completate de note florale. Gustul este savuros si fructat cu arome subtile de capsuni. Culinar, acest rose merge bine cu preparate din carne alba, peste, fructe de mare, mezeluri fine sau platou de branzeturi.
Bonus pentru connaisseuri: Bodega Garzón – Reserva Pinot Noir Rose 2020
Asezata in proximitatea oceanului Atlantic, cam la 160 m deasupra nivelului marii, Bodega Garzon se lauda cu unele dintre cele mai bune vinuri din Uruguay; vinuri ce oglindesc identitatea si autenticitatea terroir-ului.
Pinot Noir Rosé Reserva 2020 are un aspect limpede si o culoare roz pal. Obtinut exclusiv din Pinot Noir vinul ne ofera un nas fructat si generos continuat de note delicate de flori de camp. Un vin echilibrat si elegant cu textura minerala si arome proaspete.
Asocieri culinare: preparate din bucataria Mediteraneana, tapas, sushi, somon
5 vinuri spumante pentru 2022
Cand vine vorba de vin spumant, fiecare tara producatoare de vin are propria varianta, sau mai multe pe care ar fi pacat sa nu le cunoastem. Fie ca e vorba de sampanie, prosecco, corpinnat, cava, franciacorta, crémant, asti sau sekt, spumantele sunt un adevarat rasfat papilar in randul consumatorilor de bule. Asadar sa facem cunostinta cu o parte din ele:
Contarini – Pinot Rose Brut
Vin spumant rosé elegant si generos in note fructate (zmeura, capsuni). Gustul este fin, placut si foarte fructat iar finalul este proaspat. Acest spumant merge bine cu preparate din peste sau legume la gratar.
Mirabeau – La Folie Rose Brut
Spumant rosé delicat cu un perlaj fin si abundent, nas de fructe rosii de padure, grepfrut roz si ananas, gust echilibrat si revigorant cu arome de capsuni si zmeura acompaniate de indicii de citrice. Un spumant rosé tipic de Provence ce se poate asocia perfect cu deserturi din fructe, miere sau branza proaspata, salate de vara si aperitive cu fructe de mare.
Contarini – Prosecco D.O.C. Millesimato Extra Dry 2020
Prosecco fin cu note florale si fructate care se remarca inca de la turnarea in pahar. Ideal de asociat cu aperitive, preparate din peste sau fructe de mare.
Llopart – Corpinnat Brut Nature Reserva 2017
De ce Corpinnat si nu Cava? Ei bine, incepand cu anul 2017, in mod oficial, producatorii de spumante spaniole din Penedès s-au desprins definitv de Cava DO si au trecut sub denumirea Corpinnat. Motivul este unul cat se poate de clar: Corpinnat este un omagiu de excelenta adus regiunii catalane Penedès, asa cum sampania este un omagiu adus regiunii Champagne. Corpinnat inglobeaza categoria de vinuri spumante produse exclusiv in regiunea Penedès, Catalonia, prin Metoda Traditionala din struguri 100% organici, culesi manual si vinificati la locatie.
Un spumant expresiv in care predomina notele de mere verzi, pere si citrice dupa care-si fac simtita prezenta notele obtinute prin maturarea pe drojdii. Gustul este echilibrat, cu o prospetime revigoranta si arome de fructe cu miez alb. Ideal de asociat cu fructe de mare, peste, aperitive si mezeluri fine.
Monte Rossa – Franciacorta Prima Cuvee Brut
Spumant cu note delicate de flori continuate de tonuri subtile de unt si fructe confiate. Gustul are o structura eleganta si delicata iar postgustul este persistent. Cuvee-ul este compus din 80% cele mai bune vinuri din anul recoltei plus 20% din vinuri aflate in rezerva cramei.
Asocieri culinare: aperitive, fructe de mare, peste, salate, platou de branzeturi.
Bonus pentru connaisseuri: Sampanie – Palmer & Co – Brut Réserve
Palmer&Co Blanc de Blancs este o sampanie de o puritate incomparabila, obtinuta din struguri din soiul Chardonnay. In proportie de 90% strugurii provin din podgorii Premier Cru: Trepail & Villers-Marmery si Montagne de Reims, iar 10% Autre Cru: Côte de Sézanne. Rezultatul: un vin echilibrat, fructat si mineral.
Sampania Brut Réserve semnata Palmer&Co are un aspect clar de culoare galben pai deschis cu perlaj fin si dens. Nasul este expresiv cu note intense de citrice, pere, caise si indicii discrete de alune, unt si toast. Gustul este echilibrat, are o structura excelenta si etaleaza o prospetime irezistibila. O sampanie pe care o putem caracteriza drept un model de eleganta.
Asocieri culinare: fructe de mare, peste, branzeturi maturate moi si semidure dar si cu preparate din pui
Va multumesc pentru rabdarea de a parcurge aceasta lista de vinuri pe care speram sa le incercati in acest an si sa va bucurati de fiecare. Se vor gasi ocazii cu siguranta si pentru cele ce necesita un buget mai special insa merita experienta. Iar pentru mai multe optiuni, va invit pe Rewine.ro sa descoperiti ce vinuri va inspira in 2022!